Scene incredibile la Timișoara, unde un polițist a sărit pe geam, în timp ce aplana un scandal în familie. Agentul a sărit pe geam ca să salveze un bărbat care încerca să se sinucidă.
Polițistul curajos va fi însă operat, căci peste el și potențiala victimă a căzut un dulap
Iată ce transmite IPJ Timiș
La data de 29 octombrie, în jurul orei 04:00, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au intervenit la un apel 112 care semnala un conflict între concubini, pe strada Ioachim Miloia din municipiu.
În timp ce polițiștii discutau cu femeia, aflată în fața locuinței împreună cu copilul minor, aceștia l-au observat în interiorul apartamentului pe bărbatul în cauză, care intenționa să se spânzure de un corp de mobilier.
Fără a ezita, agentul de poliție Alexandru a spart geamul ferestrei, a pătruns în locuință și a intervenit pentru a-l împiedica pe bărbat să își ducă la îndeplinire gestul suicidar. În timpul intervenției, dulapul de care intenționa bărbatul de 47 de ani să se spânzure s-a prăbușit peste cei doi, iar polițistul a suferit o plagă tăiată la nivelul antebrațului, precum și mai multe escoriații la nivelul picioarelor.
După ce l-a eliberat pe bărbat, agentul de poliție i-a aplicat manevre de resuscitare, reușind să îl stabilizeze până la sosirea echipajelor medicale.
La fața locului au fost direcționate două ambulanțe, fiind acordate îngrijiri medicale celor implicați.
Polițistul a fost transportat la spital, fiind conștient și stabil, urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale la nivelul antebrațului.
Prin acțiunea sa promptă și curajul dovedit, agentul de poliție Alexandru a salvat o viață, punându-și propria siguranță în pericol pentru protejarea semenilor.































Comentează