Un bărbat băut a băgat în soba aprinsă un pui de pisică, de două luni. Pisica a murit din cauza arsurilor, iar bărbatul a fost arestat.
Judecătoria Târgu Bujor a dispus, duminică, măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Cuca, județul Galați, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea privind protecția animalelor, republicată.
Măsura a fost luată după ce, sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, transmite Mediafax.
Potrivit IPJ Galați, din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17:30, bărbatul, aflându-se la domiciliu și fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi introdus într-o sobă cu foc aprins un pui de pisică, în vârstă de aproximativ două luni. Pisica a murit în urma arsurilor suferite.
Comentează