Un bărbat de 32 de ani din Călan, județul Hunedoara, este cercetat de polițiști după ce și-a aruncat câinele de la etajul doi, în urma unui conflict avut cu soția lui.
Duminică seara, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din Călan ar fi aruncat un câine de la etajul al doilea al apartamentului său.
Polițiștii deplasați la fața locului au găsit un câine de talie mică, care se afla imobilizat pe ciment, fără reacție motorie specifică și prezentând semne evidente de durere și suferință fizică.
În urma verificărilor, s-a stabilit că animalul aparținea unui bărbat de 32 de ani, din orașul Călan, care, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict cu soția sa, ar fi recurs la acest gest violent, aruncând câinele pe fereastră.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au constatat că exemplarul canin aparține rasei Bichon, femelă, în vârstă de aproximativ 5 luni, transmite Mediafax.
Animalul a fost transportat la o unitate medical-veterinară pentru acordarea asistenței medicale de specialitate, unde a rămas internat.
Bărbatul este cercetat pentru rănirea cu intenție a animalelor și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în luni să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.
De la începutul acestui an, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Hunedoara au intervenit în numeroase situații în care animale se aflau în pericol, salvând viața a 25 de câini și 4 pisici, care au fost plasați în adăposturi autorizate, prin emiterea a 11 ordine de plasare în adăpost.































Comentează