PSD a anunțat marți că se va opune amendamentelor introduse la Camera Deputaților pentru modificarea Legii RCA, pe motiv că acestea ar crea un dezechilibru major între asiguratori și persoanele asigurate. Social-democrații susțin că orice schimbare legislativă în acest domeniu trebuie să aducă beneficii clienților și să respecte directivele europene, nu să consolideze poziția companiilor de asigurări în detrimentul cetățenilor.
„Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor depuse la Legea RCA, prin care sunt limitate drastic drepturile şi beneficiile asiguraţilor.
PSD consideră că orice intervenţie legislativă în domeniul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto trebuie să îşi propună îmbunătăţirea condiţiilor pentru persoanele asigurate, nu o înrăutăţire a lor”, spune PSD într-un comunicat oficial, citat de News.ro.
Transpunerea directivelor europene
PSD subliniază că va sprijini doar transpunerea în legislația românească a modificărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene prin Directiva 2021/2118/CE, însă respinge orice alte prevederi care ar avantaja asiguratorii.
Social-democrații atrag atenția că această obligație a statului român nu trebuie deturnată pentru a introduce în lege măsuri care ar pune persoanele asigurate într-o poziție dezavantajoasă.
Prețuri corecte și protejarea asiguraților
„PSD susţine principiul practicării unor preţuri rezonabile pentru reparaţiile auto acoperite de poliţele RCA şi combaterea speculei din acest sector de activitate, însă normalizarea raporturilor dintre firmele de asigurări şi service-urile auto nu trebuie realizată pe seama şi în dauna plătitorilor de RCA”, se menţionează în comunicat.
Alertă pe piața RCA: Noua lege RCA ar putea declanșa un dezastru pentru șoferi și piața asigurărilor, avertizează transportatorii
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a transmis un memoriu Camerei Deputaților prin care solicită adoptarea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii RCA (PL-x nr. 216/2024) în forma aprobată de Senat, fără amendamente suplimentare.
Organizația avertizează că unele propuneri venite din partea asigurătorilor ar putea afecta grav piața de asigurări, drepturile consumatorilor și stabilitatea economică din domeniu.
Comentează