Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primăria Constanța anunță consolidarea parteneriatului cu orașul Brest prin proiecte viitoare din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Antena 3
Vergil Chitac

Parteneriatul dintre Constanţa şi orașul francez Brest poate fi consolidat prin posibile colaborări în proiecte viitoare din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, notează financialintelligence.ro.

Primarul municipiului Constanţa, domnul Vergil Chiţac, a primit astăzi vizita ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Ambasadei Franţei în România, Excelenţa-Sa doamna Laurence Auer. Aceasta a fost însoţită de domnul colonel Daniel Parpaillon, ataşat militar şi de domnul Dorel Glăvan, consul onorific al Franţei la Constanţa.

Au fost trecute în revistă cu această ocazie oportunităţile de colaborare între municipiul Constanţa şi municipalităţile din Franţa – în special oraşul Brest, pe multiple planuri: economic, cultural, academic, turism etc.

Excelenţa-Sa, doamna Laurence Auer, a exprimat întregul sprijin al Ambasadei pentru consolidarea parteneriatului actual dintre Constanţa şi Brest, inclusiv din perspectiva unor posibile colaborări între cele două municipalităţi în proiecte viitoare din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă/PNRR. Domnia sa a transmis totodată disponibilitatea municipalităţii oraşului Brest de a consolida raporturile de colaborare cu oraşul Constanţa, disponibilitate reconfirmată recent, în mod direct, şi de către viceprimarul oraşului Brest Fortune Pellicano.

Primarul municipiului Constanţa a evidenţiat oportunităţile de colaborare între Constanţa şi oraşe importante din Franţa precum Brest şi Lyon, prioritar în derularea de proiecte ale Comisiei Europene în domenii precum cercetarea, inovarea, educaţia, turismul etc. Aceste oportunităţi sunt cu atât mai valoroase cu cât municipalităţile franceze partenere cu o experienţă mult mai bogată decât cea a oraşului Constanţa în atragerea de fonduri europene prin intermediul programelor cu finanţare directă ale Comisiei Europene.

Vergil Chiţac a subliniat totodată calitatea şi anvergura proiectelor de colaborare pe care Ambasada Franţei le-a derulat şi/sau le are în derulare pe raza municipiului Constanţa.

Doamna Laurence Auer a menţionat resursa instituţională şi umană valoroasă a oraşului Constanţa care poate fi implicată în gestionarea unor proiecte comune româno-franceze – Alianţa Franceză, şcolile şi liceele cu clase bilingve din oraş, elevii care studiază limba franceză în unităţile şcolare din reţeaua de învăţământ preuniversitar, studenţii implicaţi în programele de mobilitate Erasmus, companiile şi societăţile cu capital francez din municipiu etc. Au fost aduse mulţumiri Primăriei pentru sprijinul acordat Alianţei Franceze în demersul de schimbare a sediului instituţiei – tot astăzi va avea loc, în prezenţa Excelenţei-Sale, ceremonia de inaugurare a noului sediu al Alianţei Franceze.

A fost discutată oportunitatea colaborării româno-franceze din perspectiva unui posibil viitor proiect cultural de valorizare în comun a vieţii şi activităţii celebrului fotograf al Constanţei şi Dobrogei, Anatol Arthur Seraphin Magrin (1858-1928), cetăţean francez care a trăit în oraşul nostru între anii 1878-1928 şi care a realizat trei albume cu imagini unice din Dobrogea sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX; Anatole Magrin a fost, de asemenea, consul onorific şi ulterior consul în cadrul Consulatului Franţei de la Constanţa.

Cu această ocazie, s-a convenit consolidarea cooperării în toate domeniile posibile, iar Ambasada a promis întregul său sprijin în capacitarea municipalităţilor din Franţa pentru a iniţia şi derula proiecte de impact în colaborare cu municipiul Constanţa, în toate domeniile de interes comun. Opinia comună a părţilor este că experienţa Franţei poate facilita proiecte comune de succes la Constanţa în aceste domenii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.