Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit un sirian cu documente false

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 31-10-2025 12:34

Article thumbnail

Sursă foto: canal33.ro

Un cetăţean sirian este cercetat penal după ce poliţiştii de frontieră au constatat că intrase în România, din Bulgaria, cu un permis fals de şedere în Germania, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial de Poliţie de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

Cetăţeanul sirian a fost depistat într-un autocar care venea din Bulgaria şi a fost oprit pentru control pe drumul naţional DN5, scrie Agerpres.

"Poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu, în cadrul unei acţiuni de tip BLITZ, au oprit pentru control, pe DN5, un autocar care se deplasa pe direcţia Bulgaria - România. Autocarul era condus de un cetăţean român şi transporta 30 de pasageri. În urma verificărilor efectuate cu aplicaţia eDAC, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat de unul dintre pasageri, un permis de şedere care prezenta însemnele autorităţilor din Germania, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals total. Cu această ocazie, pasagerul a prezentat pe telefonul personal o fotografie cu un paşaport emis de autorităţile siriene", se arată în comunicatul transmis de ITPF Giurgiu.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului sirian dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C.P.) şi uz de fals (art. 323 C.P.).

Ulterior verificărilor, bărbatul a fost preluat de autorităţile de frontieră bulgare, în conformitate cu prevederile legale şi conform procedurilor specifice derulate în cooperare cu partea bulgară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri