Premium
Nu numai din perioada de ocupație sovietică, ci mult de mai înainte ni se trage răul cel mare al prigonirii limbii materne a băștinașilor români din nordul Bucovinei. Fiecare pagină din studiul lui Aurel Morariu „Bucovina, 1774-1914” merită atenţie, materialul expus aducându-ne cu gândul la problemele noastre de astăzi. E imposibil să le expun pe toate, mă voi referi doar la două exemple de lichidare a elementului românesc în satele Mihalcea şi Ceahor. Conform uricului de fondare din 16 iulie 1892, şcoala din Mihalcea trebuia să fie curat românească, iar consiliul şcolar al ducatului Bucovina a ordonat ca la Mihalcea instruirea să se facă în română şi ruteană. Conducătorul şcolar a primit ordin să-i influenţeze pe părinţi ca aceştia să-şi înscrie copiii la limba ruteană. În acest fel, la Mihalcea, unde în 1822 şcoala era frecventată în întregime de elevi români, în 1895 jumătate din numărul elevilor erau rutenizaţi. În rezultatul rapoartelor falsificate, la 1900 se indică că în şcoala primară din Mihalcea erau numai 11 elevi români, ceea ce a fost suficient ca limba română să rămână doar ca obiect facultativ.
La Ceahor cazul a fost la fel de revoltător. În anul de învăţământ 1906-1907, o comisie compusă din un inspector rutean şi un funcţionar administrativ de la prefectura Cernăuţi, pe baza anchetării la faţa locului a constatat că şcoala ruteană este frecventată de prea puţini elevi. În consecinţă, mai mult de 100 de familii din Ceahor au primit ordin să-şi înscrie copiii la şcoala ruteană. Românii s-au împotrivit, dar plângerile lor au rămas fără răspuns. După cum consemnează A. Morariu, în 1907-1908, şcoala românească din Ceahor avea 300 de elevi, împărţiţi în patru clase, cu patru învăţători români; cea ruteană, impusă de stăpânire, deşi număra numai 57 de elevi, avea trei clase şi trei învăţători. „În chipul acesta aplică stăpânirea austriacă în Bucovina principiul de egală îndreptăţire a tuturor naţionalităţilor”, conchide autorul studiului.
Astăzi mai mult ca oricând ar trebui să luăm aminte și să învăţăm din aceste grăitoare exemple. După mai bine de un secol la Ceahor, spre deosebire de Mihalcea, se mai păstrează portul național și puțină vorbă românească. Spiritul românesc este cel mai bine pronunțat în cântece și dansuri populare. Nucleul corului popular al românilor din ținutul nostru ”Dragoș Vodă”, la începutul formării sale, era din români din Ceahorul ucrainizat. Oamenii mai în vârstă se roagă la biserică în limba strămoșilor lor. Mai sunt români la Ceahor care poartă cu mândrie Tricolorul la sărbătorile naționale. Maria Andries, Cernauti
