Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU speră să strângă 5,5 miliarde de dolari pentru Siria

ONU

Naţiunile Unite speră să strângă marţi, în timpul unei conferinţe a donatorilor organizată în format de video cu Uniunea Europeană (UE) la Bruxelles, 5,5 miliarde de dolari pentru a acoperi o parte din nevoile refugiaţilor sirieni, a anunţat marţi secretarul general-adjunct al organizaţiei, informează AFP potrivit Agerpres.

Aceste necesităţi financiare au fost estimate la 10 miliarde de dolari, a anunţat Mark Lowcock în timpul unei conferinţe de presă la mijlocul zilei.

"Nu ştim ce vom reuşi la sfârşitul zilei, însă dacă vom obţine 5,5 miliarde, acesta nu va fi un rezultat rău", a spus el.

Instituţiile UE au promis "2,3 miliarde de euro pentru anul acesta şi anul viitor", a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, coorganizator al conferinţei. "Din 2011, UE şi statele sale membre au furnizat 20 de miliarde de euro ajutor pentru sirienii în nevoie, în Siria şi în alte ţări'', a precizat el.

Precedenta conferinţă a donatorilor pentru Siria, din 2019, a permis colectarea a 7 miliarde de dolari în angajamente.

Problemele economice cauzate de pandemia de COVID-19 şi creşterea numărului de conferinţe a donatorilor riscă să limiteze angajamentele, a recunoscut totodată reprezentantul Naţiunilor Unite.

"O conferinţă pentru a ajuta Yemenul nu a permis adunarea fondurilor scontate şi aceasta a fost o mare decepţie", a recunoscut Mark Lowcock.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.