Şeful Cancelariei Primului-ministru, Mihai Jurca, a declarat duminică, la şedinţa festivă a Consiliului Local Oradea, că România are nevoie de reforme structurale şi de lideri responsabili, dar ţara "se va face bine". Jurca susține că în perioada următoare vor urma decizii grele, care nu sunt deloc confortabile, dar care sunt necesare, informează Agerpres.
"Pentru ca România să-şi atingă potenţialul, va trebui ca în perioada următoare să luăm decizii şi să facem lucruri care nu sunt tot timpul confortabile sau comode, dar necesare pentru această ţară. În toţi aceşti ani, am învăţat două lucruri importante: e esenţial să iei decizii şi rareori sunt uşoare, de cele mai multe ori fiind grele; un alt lucru pe care l-am învăţat a fost capacitatea şi dorinţa de a-ţi forţa limitele. În fiecare zi, am venit în această instituţie şi mă duc în Guvernul României pentru a face mai multe şi mai bine decât am făcut ieri. Aceasta este o credinţă care ne va duce, pe fiecare dintre noi, într-o situaţie mai bună", a spus, în plenul şedinţei, Mihai Jurca.
România, a adăugat el, are nevoie de "reforme structurale" şi de lideri care să îşi asume responsabilitatea unor decizii grele, dar necesare pentru viitor, pentru a recâştiga încrederea în instituţii.
Primăria Municipiului Oradea a organizat, duminică, o serie de evenimente solemne dedicate celebrării Zilei Oraşului. Programul a început cu o festivitate de premiere a olimpicilor orădeni, a elevilor cu rezultate excelente la concursuri naţionale şi internaţionale, dar şi a profesorilor lor coordonatori.
La ora 12:30 a urmat o şedinţă festivă a Consiliului Local Oradea, apoi o ceremonie publică în Piaţa Unirii, precum şi momente comemorative la Casa Memorială Aurel Lazăr şi la statuia lui Aurel Lazăr.
Ilie Bolojan, la Oradea: Hoția, lașitatea și deciziile greșite ne-au făcut rău
Premierul Ilie Bolojan, fost primar de trei mandate la Oradea, a declarat duminică, în Piaţa Unirii, la festivităţile prilejuite de Ziua oraşului, că îl îngrijorează lipsa de responsabilitate, tolerarea incompetenţei şi uneori lipsa de respect faţă de români şi că atât cât va sta în această funcţie, va face tot ceea ce este posibil pentru ţară şi pentru Oradea.
"În afară de ce au hotărât alţii pentru noi, în afară de relele care au venit peste noi, trebuie să recunoaştem că şi din interior ne-am făcut câteodată rău, că uneori laşitatea ne-a făcut rău, că uneori deciziile greşite ne-au făcut rău, hoţia ne-a făcut rău. Aceştia sunt duşmanii noştri, nu alţii. Şi atunci şi astăzi. Pe mine nu mă îngrijorează ceea ce nu depinde de noi. Pe mine mă îngrijorează ceea ce depinde de noi şi uneori nu facem, mă îngrijorează lipsa de responsabilitate, mă îngrijorează tolerarea incompetenţei şi uneori lipsa de respect faţă de români. Astăzi nu ni se mai cere să luăm decizii care ne riscă vieţile, ni se cere doar să vă respectăm şi fiecare acolo unde suntem să ne facem datoria pentru comunităţile noastre şi pentru ţara noastră", a menţionat Bolojan.
Şeful Executivului a continuat spunând că ţara trebuie să se dezvolte unitar.
"Şi, dragii mei, cât voi sta în această funcţie - o zi, o lună -, trebuie să ştiţi că voi face tot ceea ce este posibil pentru ţara noastră şi pentru oraşul nostru. Nu poate să fie bine în Oradea, sau la Constanţa, sau la Iaşi, sau la Sighetu Marmaţiei, sau la Turnu Severin, dacă nu este bine în ţară, în general. Şi aşa cum economiştii ştiu că ratingul unei localităţi nu poate să fie mai mare decât ratingul ţării, ca să ne ridicăm localităţile, trebuie să ne ridicăm ţara" - a afirmat el.
Comentează