Guvernul Greciei reacționează după dezvăluirea WSJ care a provocat scandal și în România: „Aşa ceva nu ar fi tolerat niciodată”

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-09-2026 22:51

Actualizat: 29-09-2026 08:19

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Purtătorul de cuvânt al Executivului elen, Pavlos Marinakis, a reacționat la relatarea Wall Street Journal privind presupusele afirmații făcute de ambasadorul SUA la Atena, Kimberly Guilfoyle, în timpul unei cine la care au participat oficiali greci și americani. Marinakis susține că problema unei amenințări la adresa guvernului grec nu a fost pusă niciodată și că o asemenea situație nu ar fi tolerată.

Wall Street Journal: Dispută între Kimberly Guilfoyle și ministrul grec al Energiei

Potrivit relatării Wall Street Journal, incidentul ar fi avut loc în luna martie, la o cină organizată la Atena, la care au participat oficiali greci și americani.

„În martie, la o cină organizată la Atena la care au participat oficiali greci şi americani, Kimberly Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, în faţa celorlalţi invitaţi. Referindu-se la prăbuşirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle le-a spus celor prezenţi: «Putem face asta oricărei ţări dorim. Putem face asta şi aici», potrivit unei persoane care a participat la cină şi altor persoane cărora li s-a povestit despre acest incident. Discuţia s-a înfierbântat, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat descrierea acestui schimb de replici”, a scris Wall Street Journal.

Guvernul Greciei reacționează: „Aşa ceva nu ar fi tolerat niciodată”

Pavlos Marinakis a respins ideea că ar fi existat o amenințare la adresa guvernului de la Atena.

„Nu s-a pus niciodată problema unei ameninţări la adresa guvernului grec. Şi, ca să vorbim serios, aşa ceva nu ar fi tolerat niciodată”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis, întrebat despre articolul publicat de Wall Street Journal referitor la Kimberly Guilfoyle, relatează sky.gr, conform news.ro.

Atena insistă asupra relației strategice cu Statele Unite

Purtătorul de cuvânt al Executivului elen a subliniat că relațiile dintre Grecia și Statele Unite sunt în prezent mai strânse și mai stabile ca niciodată.

„Este o relaţie strategică profundă, bazată pe respect reciproc şi valori comune”, a declarat Marinakis.

În ceea ce privește sectorul energetic, oficialul grec a afirmat că Grecia este un partener strategic al Statelor Unite și că există numeroase exemple care demonstrează acest lucru.

Ce spune Guvernul grec despre discuția cu Stavros Papastavrou

Întrebat separat ce i-a transmis ministrul Mediului și Energiei, Stavros Papastavrou, cu privire la cina menționată de Wall Street Journal, Marinakis și-a reiterat poziția.

„Problema unei ameninţări la adresa guvernului grec nu a fost pusă niciodată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen.

Relatarea Wall Street Journal a provocat reacții și la București

Informația publicată de Wall Street Journal a provocat reacții politice și dispute și la București, fiind corelată cu întâlnirea pe care liderul PSD Sorin Grindeanu și fostul ministru social-democrat al Energiei Bogdan Ivan au avut-o cu diplomatul american, care a promovat constant Coridorul Vertical de Gaze.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură20°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri