Aparatul care îți mănâncă banii: Cel mai costisitor electrocasnic din locuință

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 28-10-2025 04:21

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik.com

În vremurile în care banii nu mai ajung de la o lună la alta, românii caută alternative pentru a obține facturi cât mai mici. Pentru a putea economisi este bine să ne uităm la electrocasnicele care ne înconjoară. Ai fi surprins dacă ai ști cât de mult consumă unele dintre ele.

Unul din electrocasnicele care consumă foarte mult este chiar boilerul. Acesta poate consuma între 3.000 și 5.500 de wați, ceea ce înseamnă că doar câteva minute de duș fierbinte echivalează cu funcționarea simultană a zeci de frigidere, notează Newsweek.

În comparație, un frigider modern are nevoie de doar 35–40 de wați pe oră, astfel încât diferența de consum este uriașă. În multe gospodării, boilerul poate ajunge să reprezinte până la 15% din factura anuală la electricitate, potrivit datelor Agenției pentru Tranziție Ecologică din Franța.

De ce consumă boilerul atât de mult?

boiler

Boilerul încălzește apa rapid cu ajutorul curentului electric și nu folosește alte surse de energie. Din păcate, multe modele nu permit reglarea exactă a temperaturii, așa că oamenii tind să-l pornească și să-l oprească des, ceea ce duce la un consum mult mai mare de energie.

Consumul mare de energie, combinat cu prețurile ridicate, face ca românii să se confrunte cu facturi uriașe la curent.

La momentul actual, România are unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie din Europa și, tocmai de aceea, a adus acest subiect pe masa deciziilor CESEC și l-a invitat la București pe Comisarul European pentru Energie.

„România are în continuare unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie din Europa. Tocmai de aceea, am adus acest subiect direct pe masa deciziilor CESEC și l-am invitat la București pe Comisarul European pentru Energie, pentru a discuta soluții concrete: investiții în capacități de producție de bază – hidro, gaze, nuclear, modernizarea rețelelor de transport și distribuție, stocare inteligentă, pentru echilibrarea consumului, și, mai ales, un parteneriat regional strâns, susținut prin finanțare europeană”, arată Ministrul Energiei Bogdan Ivan într-o postare pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri