Premium
La 8 august 1945 a fost semnat, la Londra, Acordul între marile puteri aliate cu privire la urmărirea şi pedepsirea principalilor criminali de război ai puterilor europene ale Axei, în cadrul unui Tribunal Militar Internaţional, potrivit Agerpres.
Problema pedepsirii crimelor de război comise de nazişti a preocupat de la început statele membre ale coaliţiei antihitleriste, precum şi opinia publică.
Crimele de război comise de nazişti făceau parte dintr-un ansamblu de măsuri, gândite dinainte, care trebuia să ducă la crearea a ceea ce căpeteniile naziste numeau ''noua ordine'' europeană. Maltratarea şi asasinarea prizonierilor de război, executarea în masă a civililor, împuşcarea ostaticilor şi a persoanelor arestate ca măsură de represalii, înrobirea a milioane de oameni şi deportarea lor în Germania la muncă forţată, internarea a milioane de oameni în ''lagărele morţii'', ca Auschwitz-Birkenau, Maidanek, Treblinka, Mauthausen, Dachau, Buchenwald etc., unde munceau până la epuizare în condiţii de totală subalimentaţie şi de mizerie fizică şi morală, precum şi aşa-numita ''soluţie finală'' de exterminare a evreilor din ţările ocupate ale Europei au fost toate rezultatul unui plan de lungă durată, se aminteşte în lucrarea ''Relaţii internaţionale în acte şi documente (1939-1945)'', autori Alexandru Vianu, Constantin Buşe, Zorin Zamfir, Gheorghe Bădescu (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976).
Citește și: Adrian Năstase, intervenție, în direct, la Antena 3: Se readuce în circuitul public un partid important
La 13 ianuarie 1942, reprezentanţii guvernelor statelor ocupate au adoptat o Declaraţie referitoare la problema pedepsirii crimelor de război comise de nazişti. Astfel, la punctul 3 al declaraţiei se menţiona că semnatarii (reprezentând guvernul Belgiei, guvernul Cehoslovaciei, Comitetul Naţional al Franţei Libere, guvernul Greciei, guvernul Luxemburgului, guvernul Olandei, guvernul Poloniei şi guvernul Iugoslaviei) ''pun printre principalele lor scopuri de război pedepsirea, prin intermediul Justiţiei organizate, a vinovaţilor sau responsabililor de aceste crime, fie că le-au ordonat, le-au perpetuat sau au participat la ele''. (''Relaţii internaţionale în acte şi documente (1939-1945)'', Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976).
De asemenea, la Conferinţa miniştrilor afacerilor externe ai URSS, SUA şi Marii Britanii care a avut loc la Moscova (19-30 octombrie 1943), a fost adoptată o Declaraţie de principiu privind decizia de pedepsire a criminalilor de război - ''Declaraţia cu privire la atrocităţi''. Cele trei guverne se aflau în posesia unor mărturii despre atrocităţile, asasinatele şi execuţiile în masă săvârşite pe teritoriile unor state cotropite de nazişti, se arată în lucrarea "Mari conferinţe internaţionale (1939-1945)", autor Leonida Loghin (Editura Politică, Bucureşti, 1989). În numele a 32 de naţiuni unite, guvernele Marii Britanii, SUA şi URSS declarau solemn că se vor întocmi, pe ţări, listele corespunzătoare şi se vor lua cele mai severe măsuri împotriva acestor criminali. ''Datorită importanţei politice a acestei declaraţii prin care urma să fie pedepsiţi toţi criminalii de război, a faptului că pentru prima dată se preconiza o asemenea măsură de amploare, declaraţia a fost semnată de I.V. Stalin, F.D. Roosevelt şi W. Churchill''. ("Mari conferinţe internaţionale (1939-1945)"). Problema a fost dezbătută şi la Conferinţa de la Teheran, din noiembrie 1943, la care au participat F.D. Roosevelt, I.V. Stalin şi W. Churchill.
După îndelungi dezbateri cu privire la principiile juridice şi de procedură, reprezentanţii SUA, URSS, Marii Britanii şi Franţei au hotărât înfiinţarea unui Tribunal Militar Internaţional pentru judecarea principalilor criminali de război. La 8 august 1945 a fost semnat, la Londra, Acordul între marile puteri aliate cu privire la urmărirea şi pedepsirea principalilor criminali de război ai puterilor europene ale Axei.
Articolul 1 al Acordului de la Londra prevedea că un tribunal militar internaţional va fi stabilit după consultări cu Consiliul de Control în Germania, pentru a judeca criminalii de război, ale căror crime sunt fără localizare geografică precisă, fie că sunt acuzaţi individual sau în calitate de membri ai unor organizaţii sau grupuri, sau în dublă calitate.
Potrivit Articolului 2, constituirea, jurisdicţia şi funcţiile Tribunalului Militar Internaţional sunt prevăzute în statutul anexat la prezentul acord, statutul făcând parte integrantă din acord. În Articolul 3 se arăta că fiecare semnatar va lua măsurile necesare pentru a asigura prezenţa la anchetă şi la proces a marilor criminali de război pe care-i deţin şi care vor trebui să fie judecaţi de Tribunalul Militar Internaţional. Potrivit aceluiaşi articol, semnatarii vor trebui, de asemenea, să depună toate eforturile pentru a asigura prezenţa la anchetă şi la proces, în faţa Tribunalului Militar Internaţional, a acelor mari criminali de război care nu se află pe teritoriul unuia dintre semnatari.
În Articolul 6 se menţiona că nicio dispoziţie a acordului nu aduce atingere jurisdicţiei sau competenţei tribunalelor naţionale sau tribunalelor de ocupaţie stabilite, sau care vor fi create pe teritoriile aliate sau în Germania pentru a judeca criminalii de război.
În ceea ce priveşte Statutul Tribunalului Militar Internaţional, acesta preciza că tribunalul va fi compus din patru judecători, asistat fiecare de un supleant, iar fiecare din puterile semnatare va desemna un judecător şi un judecător supleant. Tot în Statut se prevedea că, înainte de deschidere a oricărui proces, membrii Tribunalului se vor întâlni pentru a desemna pe unul dintre ei ca preşedinte. Preşedinţia urma să fie asigurată prin rotaţie de fiecare membru al Tribunalului pentru procese succesive. În cazul în care Tribunalul va avea sediul pe teritoriul uneia din cele patru mari puteri semnatare, preşedinţia va fi asigurată de către reprezentantul acestei părţi, prevedea, de asemenea, Statutul Tribunalului Militar Internaţional.
La Capitolul II, ''Jurisdicţia şi principii generale'', se menţiona că Tribunalul Militar Internaţional va fi competent pentru a judeca şi pedepsi orice persoane care, acţionând în numele ţărilor europene ale Axei, au comis individual sau în calitate de membri ai unei organizaţii, una din crimele următoare: crime contra păcii; crime de război; crime împotriva umanităţii.
În Capitolul VI, ''Judecata şi pedeapsa'', se arăta că hotărârea Tribunalului privind vinovăţia sau nevinovăţia oricărui acuzat va fi motivată şi va fi definitivă, nesupusă revizuirii, precum şi faptul că Tribunalul va putea pronunţa împotriva acuzaţilor vinovaţi pedeapsa cu moartea sau orice altă pedeapsă pe care o va considera ca fiind justă.
Tribunalul Militar Internaţional şi-a început lucrările la 20 noiembrie 1945, la Nürnberg, în Germania. Au fost trimişi în judecată H. Göring, R. Hess, J. von Ribbentrop, W. Keitel, E. Kaltenbrunner, A. Rosenberg, H. Frank, W. Frick, I. Streicher, K. Dönitz, E. Raeder, Baldur von Schirach, F. Sauckel, A. Jodl, M. Borman, A. Seyss-Inquart, A. Speer, Constantin von Neurath ş.a. Martin Borman nu a fost găsit şi a fost judecat în lipsă.
Lucrările Tribunalului Militar Internaţional au durat până la 1 octombrie 1946, când acesta a pronunţat verdictul. Tribunalul Militar Internaţional i-a condamnat la moarte pe Göring, von Ribbentrop, Keitel, Kaltenbrunner, Rosenberg, Franck, Frick, Streicher, Sauckel, Jodl, Seyss-Inquart şi Borman (acesta din urmă, în contumacie). La 15 octombrie 1946, Göring s-a sinucis în închisoare. Toţi ceilalţi au fost executaţi prin spânzurare a doua zi, la 16 octombrie 1946. Amiralul K. Dönitz a fost condamnat la 10 ani închisoare, amiralul Raeder şi Hess la închisoare pe viaţă, Baldur von Schirach la 20 de ani, Speer la 20 de ani şi Constantin von Neurath la 15 ani. (''Relaţii internaţionale în acte şi documente (1939-1945)'', Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976).
