Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îl acuză pe Siegfried Mureșan, nominalizat ca premier de președintele Nicușor Dan, că este arogant. Grindeanu spune că Mureșan trebuie să convingă PSD să îl voteze, iar refuzul unui dialog nu ajută.
Avertismentul lui Grindeanu
"Aici nu eu trebuie să fac. Dânsul dacă dorește să fie premier are nevoie de voturile noastre sau ale AUR. Deci ale PSD. El trebui să ne convingă, nu noi pe el. Nu votăm un guvern Bolojan 2.0 că nu de asta am depus moțiune de cenzură. România merge într-o direcție proastă. Nu dorim să votăm un guvern din care nu facem parte. (...) De asta era nevoie de acest dialog pe care îl consider necesar. Adrian Veștea a chemat pe toată lumea la Vila Lac. Eugen Tomac a venit la partid.
Eu mă așteptam să fiu acuma desemnarea. Când vom ajunge în acel scenariu, o să fac tot ce ține de mine să avem un guvern care să treacă de Parlament. Am văzut declarațiile domnului Peiu. În niciun caz nu voi avea atitudinea pe care o are acum Siegfried Mureșan să rup toate punțile de dialog", a declarat Sorin Grindeanu.
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, miercuri, că PSD doar pretinde că este un partid pro-european, el adăugând că nu poate susţine că OUG 13 ar fi fost un demers pro-european. Potrivit lui Mureşan, prin votul pentru guvern, din Parlament, ”vom şti dacă putem numi PSD partid pro-european sau doar partenerul junior al partidului antieuropean AUR”.
PSD trebuie să demonstreze că e partid pro european, spune Mureșan
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a fost întrebat dacă în opinia sa PSD este un partid pro-european.
"PSD-ul pretinde că este un partid pro-european, dar din nou nu-mi cereţi acum să susţin că OUG 13 ar fi fost un demers pro-european, de pildă. Caracterul pro-european al unui om politic şi al unui partid se dovedeşte mereu prin acţiune, nu prin declaraţii şi acesta este testul după care vom şti dacă putem numi PSD-ul un partid pro-european sau dacă vom putea numi PSD-ul doar partenerul junior al partidului antieuropean numit AUR", a declarat premierul desemnat în Parlament.
Mureşan a menţionat că "parte a situaţiei de blocaj pe care o avem în momentul de faţă în Parlamentul României este dată tocmai de faptul că Partidul Social-Democrat a candidat la ultimele alegeri parlamentare susţinând că este un partid pro-european, a format un guvern pro-european alături de ei, de USR şi UDMR, după care a început să colaboreze cu AUR".
"Modul în care PSD a acţionat în ultimele luni a creat o discrepanţă între ceea ce oamenii în România vor, oamenii în România vor modernizare, reformare, oamenii în România sunt pro-europeni, de aceea au votat mereu preşedinţi pro-europeni care au vrut modernizarea, reformarea statului. (..) Ca atare, acum avem această discrepanţă între ceea ce vor oamenii şi ceea ce PSD şi AUR au făcut în Parlamentul României", a precizat Siegfried Mureşan.
"PSD poate corecta aceste greşeli"
"PSD-ul se află în momentul de faţă într-o situaţie mult mai fragilă decât s-a aflat în urmă cu şase luni de zile, când a decis să răstoarne guvernul condus de Ilie Bolojan. Vedem că PSD-ul a scăzut în sondaje, vedem că încercarea PSD-ului de a controla România prin impunerea unui nou guvern nu a funcţionat. Eu ce le pot promite este un tratament corect, un program de guvernare care să fie bun pentru România, bun pentru oameni şi ei vor avea de ales", a arătat Siegfried Mureşan.






























Comentează