Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Mesajul 'La mulți ani românilor de pretutindeni' a fost afișat în Times Square din New York

Compania Grow Business Development din Iaşi, specializată în consultanţă de afaceri, audit operaţional şi financiar, a achiziţionat spaţiu publicitar în cunoscuta piaţă Times Square din New York, pentru a le ura „La mulţi ani” românilor.

Fondatorul companiei, Anca Hreamătă, a declarat pentru News.ro că mesajul este proiectat pe un panou în celebra piaţă din New York, iar spaţiul respectiv a fost achiziţionat pentru două zile.

“Am vrut să marcăm Ziua Naţională şi am cumpărat spaţiu publicitar în Times Square. Le transmitem la mulţi ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla, iar mesajul nostru este vizibil timp de două zile. Mă mândresc că sunt româncă, iar prin compania pe care o conduc vrem să deschidem graniţele într-o perioadă în care România este greu încercată. Suntem bucuroşi că pe de o parte putem striga în gura mare că suntem brand românesc, dar pe de altă parte punem România la loc de cinste, acolo unde îi este meritul“, a afirmat Anca Hreamătă.

Totodată, fondatorul companiei de consultanţă din Iaşi, Anca Hreamătă, susţine că România trebuie promovată la nivel global şi că este bucuroasă că a reuşit să ofere acest moment special de Ziua Naţională. Anca Hreamătă i-a îndemnat pe români să aibă mai multă încredere în forţele proprii şi să fie curajoşi.

“Eu însămi am avut curaj. În plină pandemie, am renunţat la funcţia pe care o aveam într-o bancă importantă din România, pentru a deveni antreprenor“, a declarat Hreamătă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.