FOTO Fost aliat civic al lui Nicușor Dan, protest cu „linie roșie” la Palatul Cotroceni: „De ce parte a baricadei ești?”

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Istoricul și activistul Mihail Bumbeș protestează joi în fața intrării principale a Palatului Cotroceni, unde a trasat simbolic o linie roșie pe asfalt și a afișat mesajul „DE CE PARTE A BARICADEI EȘTI?”. Gestul capătă o semnificație aparte prin istoria comună a lui Bumbeș și a președintelui Nicușor Dan în activismul civic bucureștean. Protestul are loc chiar în ziua în care șeful statului a participat la plenul Consiliului Superior al Magistraturii, unde a vorbit despre investigarea faptelor de corupție din sistemul judiciar și despre necesitatea consolidării încrederii românilor în justiție.

Mihail Bumbeș a ales intrarea principală a Palatului Cotroceni pentru un protest construit în jurul unei imagini simbolice: o linie roșie trasată pe asfalt și întrebarea adresată public: „DE CE PARTE A BARICADEI EȘTI?”.

De la aceeași parte a „baricadei” la protestul din fața Cotroceniului

Înainte ca Nicușor Dan să intre în politica instituțională, cei doi s-au intersectat în mai multe demersuri ale societății civile.

Nicușor Dan a condus Asociația „Salvați Bucureștiul”, în timp ce Mihail Bumbeș a fost cofondator al asociației „Miliția Spirituală”. Organizațiile din care făceau parte au susținut de-a lungul timpului demersuri împotriva unor proiecte urbanistice considerate problematice în Capitală.

Cei doi s-au regăsit inclusiv în litigii și acțiuni civice legate de proiecte imobiliare, alături de alte organizații precum Grupul Civic Floreasca sau Asociația SOS Orașul.

Drumurile lor s-au separat odată cu intrarea lui Nicușor Dan în politica instituțională. Acesta a fondat USR, a devenit ulterior primar general al Capitalei, iar în prezent ocupă funcția de președinte al României. Bumbeș a rămas în zona activismului civic și l-a criticat public în diferite momente pe fostul său partener de cauze civice.

În acest context, mesajul afișat acum în fața Palatului Cotroceni – „DE CE PARTE A BARICADEI EȘTI?” – capătă și dimensiunea unei interpelări adresate unui fost reprezentant al societății civile ajuns în cea mai înaltă funcție în stat.

Protestul are loc în ziua în care Nicușor Dan a mers la CSM

Acțiunea lui Mihail Bumbeș se desfășoară în aceeași zi în care Nicușor Dan a participat la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Președintele a anunțat că va participa la discutarea primului punct de pe ordinea de zi, referitor la desemnarea procurorilor care vor efectua urmărirea penală în cauzele prevăzute de Legea nr. 49/2022. Șeful statului a precizat însă că nu va participa la deliberare și vot, pentru a nu influența decizia.

„Suntem între magistrați și începem cu procedura. O să stau la primul punct și nu la deliberare și vot, ca să nu influențez, dar este un punct care mă interesează”, a spus Nicușor Dan.

În intervenția sa de la CSM, președintele a afirmat că majoritatea magistraților își exercită corect atribuțiile, dar a subliniat importanța investigării situațiilor în care există suspiciuni privind comiterea unor infracțiuni în sistemul judiciar.

„Cred că imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți și cu răspundere față de ceea ce trebuie să facă, responsabilitatea lor socială”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a legat aceste anchete de încrederea publicului în justiție și în instituțiile statului.

„Tocmai pentru ca imaginea justiției și credința românilor în statul român și ideea de dreptate să fie consolidată, e importantă această activitate de cercetare a persoanelor care eventual, bineînțeles asta rezultă din cercetare, din mediul judiciar care comit infracțiuni”, a subliniat el.

Șeful statului a afirmat în fața membrilor CSM că problema corupției este inclusă în strategia națională de apărare și a invocat cel mai recent raport al Comisiei Europene privind statul de drept în România.

„Corupția în general e parte din strategia națională de apărare. Această chestiune a cercetării magistraților este, după cum știm toți, parte din recentul raport al Comisiei Europene pe statul de drept din România, deci este cu atât mai mult o chestiune importantă”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a atras atenția și asupra deficitului de procurori care se ocupă de astfel de dosare.

„Știu că există o lipsă de procurori care sunt dedicați pentru această chestiune, și la Parchetul General și la parchetele de pe lângă curțile de apel, și cred că e nevoie să suplinim această lipsă”, a adăugat acesta.

În opinia sa, magistrații desemnați pentru aceste anchete trebuie să îndeplinească două condiții esențiale: competență și echilibru.

„Cred că oamenii care trebuie să facă asta, dincolo de a face parte din sistemul judiciar, trebuie să fie persoane competente și echilibrate. Tot timpul sistemul judiciar este despre echilibru și nu despre cercetare de dragul cercetării.Și sunt curios, doamnă procuror general, pe cine propuneți”, a afirmat el.

Președintele a anunțat și că, după instalarea viitorului Guvern, consideră necesară o discuție mai amplă privind resursele parchetelor și colaborarea dintre procurori și Poliție.

„Eu cred că e un moment bun, după instalarea noului Guvern, indiferent care va fi acest guvern, să discutăm, pentru parchete, în ansamblul lor, de resurse și mai ales de relația cu Poliția”, a mai spus Nicușor Dan.

Șeful statului s-a declarat susținătorul unei relații mai eficiente între cele două structuri.

„Cred că am ajuns cu toții, avem experiența, maturitatea să discutăm cu cărțile pe masă despre această problemă, și eu sunt un susținător al unei eficientizări a relației între Parchet și Poliție”, a conchis șeful statului.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri