A fost eliminat sistemul de vot hibrid! Decizie în BP-ul Camerei Deputaților.
Practic, deputații vor trebui să se prezinte fizic în plenul Camerei Deputaților, pentru a vota.
A fost eliminat sistemul de vot hibrid! Decizie în BP-ul Camerei Deputaților
Decizia a fost luată, marți, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Propunere a venit din partea mai multor grupuri parlamentare: AUR, PNL și USR.
Astfel, la o distanță de patru ani de la pandemia coronavirus, acest sistem de vot a fost eliminat.
Senatul a revenit la votul în format fizic încă de anul trecut.
AUR a anunțat eliminarea votului dat pe tablete
Într-un comunicat de presă, AUR a anunțat că Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat în ședința de marți propunerea înaintată de Alianța pentru Unirea Românilor pentru eliminarea, până la finalul legislaturii parlamentare, a votului dat pe tablete.
Ca urmare a acestei decizii, modificarea se va aplica începând de săptămâna viitoare, se precizează în comunicatul citat.
„După 4 ani în care am cerut în fiecare sesiune eliminarea tabletelor din modul de lucru al parlamentului, astăzi am avut în sfârșit o victorie: parlamentarii trebuie să fie prezenți fizic la muncă, în Parlamentul României”, a spus liderul deputaților AUR, Mihai Enache.






























Comentează