Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de joi

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, cu un rulaj de 4,9 milioane de lei (938.905 de euro), după o jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor, scrie AGERPRES.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,05%, până la 33.734,01 puncte, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna un declin de 0,07%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,03% din valoare, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în creştere cu 0,13%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor, era pe plus cu 0,30%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o creştere de 0,01%.

În schimb, indicele BETAeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,29%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor erau înregistrate de F.I.A.I.R. BET FI Index Invest (+9,32%), Turbomecanica (+3,17%) şi IAR (+2,58%).

Pe de altă parte, în scădere se aflau acţiunile Rompetrol Rafinare (-4,00%), Altur (-2,90%) şi Ropharma (-2,83%).

Google News
Comentează
București
Temperatură24°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri